visul.
depărtarea se repede, jivină hămesită ce mestecă totul
aruncându-mă printre măsele nesățioase
împreună cu toate visele și speranțele.
dorul.
este etalonul distanței dintre ani
cu care sau fără de care, vezi sau nu vezi timpul
unicul curent împotriva căruia nu ai cum să lupți oricât te-ai zbate
tabloul.
nu e altceva decât moartea culorilor
când limpedele se usucă pe picioare fără să poată plânge
eternitatea necuprinsă
identitatea
este doar ideea de a te fixă între limite
iar nebunia este poarta de acces în necunoscut
întrebarea plutește asemeni cuvântului
încotro?