sângele meu întins pe orele voastre
s-a decolorat
canibali
pe trotuare mumificate m-ați răstignit
după ce mi-ați scos toți morții albaștri din oase

zadarnic
mi-au oxidat ochii
în anotimpuri ce și-au pierdut înțelesul
(chiar migrator înverșunat prin cețurile cuvântului)
verdele
și sămânța aurie au devenit
marfă de contrabandă
tot mai ades asudă-n pustiuri speranțe și țipă
țipă agonic
pe dinăuntru carnea
sufletul
expiază
gustându-și fără să vrea vidul

nimic nu a căzut prin broasca cerului strâmtată de guri
tatuate de ură
nici o aripă nu expulzează decât văzduhul
pe care îl macerează-n credințe
rodul și buza
o alianță incertă ca și vântul din pânza corabiei

doar plutonul de execuție
frenetic învârte rotițele morții mai viu ca niciodată
grăbit să bată recorduri
pe sine să se-ntreacă până nu se-aprinde lumina
mai iute
mai adânc sapă tăcerea
nemișcarea

sub rafale
glonțul blândeții mi-a perforat degetele
nu vă mai pot atinge
colora
privirile livide scurse prin cătare
indicatoarele vieții sunt pulverizate
în puhavele pometuri ale
lumii

malurile inimii
stele eșuate

și-au rătăcit pulsul in balastul uitării de sine