ca trunchiul de copac bătut de vânt
trăiesc cu viermi sub scoarță mă secătuiesc
de toate armoniile, de fermecat avânt
de toate splendorile pe care le iubesc.

când se pornește furtuna din senin
înfig rădăcinile în pământ mai adânc
sorb din elixirul ploii dulce și divin
primesc darul ceresc bucuros ca un țânc.

frunzele mele cântă ca vioara cu har
dimineața în zori sunt scăldate de rouă
ajunge câte-o slovă freamătul solar
toamnă mă înveșmântă cu o haină nouă.

cu tâmple-ngălbenite de chin și amar
ascund în mine păsări din cuiburi cu ouă.