poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-04-08 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Din ce în ce mai căzut, mai depărtat de suprafețele pedepsite de către picioarele luptătorilor, sau mai departe de acei ce, sprijinindu-se în șoaptă pe umerii mei, ar vrea să mă rețină ca pe o bucată șovăitoare de pământ. Îmi văd sângele într-o latură a trupului meu, azvârlindu-se afară din el ca un iureș rece. Iar această limbă, acest gâtlej pregătit acum să înăbușe puțina apă care se aude întotdeauna la toate despărțirile, această limbă și acest gâtlej îmi fac lumea apăsătoare, mă fac să fug și să amuțesc înainte de vreme. Acolo jos, pierdut în lumina aceea care mă privește la fel ca pe un mort în plus printre morminte, alături de primejdia numelor ce se pulverizează, împreună cu tristețea îndepărtată a celui ce n-a putut să vorbească de călătoriile lui, la dreapta și la stânga celor rămași prea singuri, te aștept. Traducere Geo Dumitrescu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate