Primăvara din noi încă-și dezgheață razele amorțite
De la echinocțiu parcă nu-și mai revine din frig
Nu știe cum să alunge iarna ce i s-a băgat în suflet
Și se frisonează la fiecare început
de pătimire hristică

Poate că așa trebuie să fie întotdeauna în preajma Paștelui
Să ne înfrigurăm la câte trădări am făcut aproapelui
Să conștientizăm răceala inimii și să ne-o resuscităm
Până când devine în dârdâielile noastre
fluidă și fierbinte

Să rememorăm tot binele nefăcut pentru alții
Apoi să ridicăm mâinile a neputință și a rugă
Și într-o spovadă lapidară dar sinceră
Să luam canon de a oferi gratuit prinos de căldură
Primăverii ce a înghețat în inimile altora