Noaptea e prea lungă, poate, și mai schioapătă ades
și pe mine m-oi așterne, să culegi, bineînțeles
lasă-mă să îți spăl părul cu parfumul pielii mele
daca stai, ți-aștern în față drum de mure și mărgele
trandafirii ce te-or plânge, cu un aer delirant
să te-ating cu pulpa asta dezvelită din Levant
cum întinde-un braț feciorul când se-apropie de vie...
de te-ating simt că Levantul m-a udat cu apă vie
că miroase-a lemn de cedru și a flori azi speriate
ca un iepur mic și dulce și cam aplecat de spate
vino și găsește-mi mâna și de mine te lipește
lasă-mă să îți dau pâine și un mur și-un pic de pește
noaptea e prea lungă, poate, și mai schioapătă, târziu
te îmbrac în levantine flori de piersic auriu
și te-ndemn să cauți apa de sub talpa mea ce curge
și-o să uiți, apoi, cu totul, parcă noaptea te-ar ajunge.