O mare de flori și multe lacrimi triste,
A celor ce-și jelesc azi, Regele cel Sfânt,
Mai ieri hulit de-o șleahtă de netrebnici,
Azi, venerat de un popor jelind.

Se mișcă în durere, precum cernite fluvii,
Puhoaie îndoliate și triste de mulțimi,
În piețe închinate trecutelor victorii,
Astăzi e doliu mare, se plânge un destin!

Nici frigul și nici noaptea nu vor putea opri,
Pe cei care-n credință vor să se închine,
La catafalcul sacru, al Regelui defunct,
Vărsându-și printre lacrimi regretele eterne.

Este revoltă mută în zbuciumul durerii,
Când în smerită rugă, invoci pe Dumnezeu,
Pentru odihna celui plecat spre veșnicie,
Dar și pentru iertarea sufletului tău,

C-ai fost martor tăcut la linșajul istoric,
Că ai nesocotit puterea mistificării,
Că ai lăsat ticăloșii să triumfe eroic,
Pe falsități, călcând în picioare istorii.

Așteaptă mulțimi, de-alungul orelor,
Să poată să-și aducă un omagiu smerit,
să-și ceară iertare Regelui lor,
În numele celor ce l-au gonit și umilit.

Adio Rege Sfânt, adio bunătate și demnitate,
Rămânem un popor sărac și decapitat,
Fără elite, care să ducă mai departe,
Noblețea și curajul ce Tu le-ai arătat.

Și astfel în tăcere și tristețe amară,
Ne luăm adio, de la cel ce ne-a făcut,
O națiune demnă, ne-a dăruit o țară
Și a lăsat în urmă un glorios trecut.

Ne mângâie durerea, onoarea de a ști,
Că am trăit trei zile într-o Monarhie,
Că am simțit mândria de a fi români,
De-a fi avut un Rege și nu a fost să fie!

Dar Regele nu-i mort, e doar plecat o vreme,
Prin ceruri mesager, al unei țări ce moare,
S-ajute un popor, ce nu l-a vrut și piere,
Sub negrele regrete și sub domnii barbare.

Regele nu-i mort, trăiește –n fiecare,
Din cei ce i-am primit cuvintele măiastre,
Exemplul lui de om, nicicând nu va dispare,
Trăiască Regele Mihai, în inimile noastre!

Și-așa cum ne îndeamnă imnul Regesc,
Să ne unim în rugă pentru ce-i românesc!
„Doamne Sfinte / Ceresc Părinte,
Întinde a Ta mână / Pe Țara Română!

14-16.12.2017