altarul cel din așternut mă vinde
icoanei tale-n trup să îi fiu slugă
din calea ta tenebrele să fugă
lumina-n ochii tăi de se aprinde.

și gând amar în flăcări să distrugă
să ducă-n suflet sfintele merinde
cât omul cu eternul se cuprinde
în colosalele trăsuri de rugă.

și iar mă cert cu îngerul în mine
că-i fără rost și e în toate slab
și nu a strâns nici zbor și iarna vine.

cu vorba ponosită, ca de hleab
își amintește-n năluciri divine
de infinitul ce curgea pe jgheab...