nu încerc să ascund vreo clipă
felul în care mă face să mă simt
haina asta veche
roasă de tot felul de atingeri,
mai ales la capătul mânecilor
și în jurul buzunarelor
și deasupra gâtului

agățată și zgâriată de-a lungul timpului
de întâlnirea cu lucrurile
care mai devreme sau mai târziu
s-au înstrăinat

poate că tot ce a atins-o
nu mi-a fost cu adevărat aproape,
doar fiecare a luat ce era de luat
și a dat ce avea de dat
și ne-am îndepărtat cu totul

știu că e o copilărie, dar încă mai cred
că ea vrea să-mi țină de cald,
că are o voință prin care
se pune cu totul între mine și restul

nu știu dacă a fost așa de la bun început
sau însoțirea a adus bucuria pe care o întreține,
până la urmă contează doar că am rămas aproape
și ne-am fost de folos

cât de simple sunt lucrurile
și totuși ignorăm iar și iar că prin intimitatea cu ele
suntem deja împreună,
cât de ușor este să ne găsim rostul,
să avem de fiecare dată tot ce putem avea

ne putem înveli unul cu celălalt
și ne putem recunoaște printre toate,
dorințele și neliniștea își pot găsi locul,
trebuie doar să ne păstrăm firea
în felul în care ne purtăm unul pe altul