de două zile ninge
se-așterne prea mult alb între noi
cât nouă biserici un pod o apă înghețată
și nenumărate orașe sub
cod roșu sângele nostru
se împreuna râu în fluviul vieții
flăcări în igluuri când eram doi
ne țineau de cald
iubirea și mai
albă ca zăpada
mă îngroapă de vie

doar ferestrele mă lasă
în afara mea
gerul a crăpat pietrele
îndreptate spre mine
din lume
n-au mai rămas decât fumuri

cine să mai ia singurătatea la trei păzește
cândva săream peste clipe murdare
cu un sărut ștergeam totul
aveam ceva victorios în noi

ninge mărunt și pe bune
tăcerea e-un viscol întețit
amintiri cu tine
vâjâie pe la urechi
un gol imens și nodul din gât
astupate cu zăpezi
de altădată