1.

ai nevoie de un factor declanșator,
un declic care să-ți crească nivelul de serotonină din creier,
nu mai reacționezi la medicamentele de sinteză,
la micile pilule pe care, seară de seară, le rupi în jumătate,
așa trăiești,
reacționezi din instinct,
ai un alb întreg și tu-l fărâmi, vrei să fie o parte și întuneric,
ai un cer în care să te scufunzi, dar vrei și o prăpastie în care să planezi,
le mesteci cu aerul că imediat va fi bine, va fi un fel de primăvară pitică în care reușești și tu să prinzi rădăcini,
să te transformi într-o iederă care nu are ce să acopere,
atât îți propui, o să fiu fericit 50 la sută,
îți induci o stare de bine măcar aparentă, măcar pentru câteva clipe,
un fel de stop-cardiac care să te trezească la viață tot mai amorf,
să te electrizeze și tu să respiri ca și când ai muri pentru ultima dată,
de parcă ți-ar părea bine că se sfârșește totul,
să poți urla
și urletul tău să fie un fel de răsărit văzut între valuri, printre stabilopozi,
într-o dimineață în care iubita e o insulă de promisiuni plutind în derivă,
necartografiată de mâinile tale care au uitat să fie duioase,
ai ucis, în cele din urmă, tandrețea,
s-a dus la dracu, asta ai reușit să faci,
te-ai transformat într-un om care nu mai simte nimic,
nici măcar trecerea timpului peste umeri, când umerii tăi nu mai au nimic de cărat,
la ce bun, să mai suporte și alții, asta îți spui,
la ce bun, mai priviți și voi cum mor frunzele, în septembrie,
nu e nimeni căruia să-i pese cu adevărat,
la ce bun, mai trăiți și voi în trecut cu speranța că acesta se va repeta odată și-odată,
la ce bun, scormoniți și voi în locul acela în care spuneți că aveți inimă
și vedeți ce fel de iad veți găsi

2.

rochia ta înflorată îmbrăcând spătarul scaunului,
un altfel de tu transparent și subțire, pot vedea în interior,
o peșteră luminată de licurici cuprinși de melancolia lui septembrie, hotărât să capituleze,
tot ce-ți dorești e să poți levita,
o fantomă care bea cu mine cafea, crema e gusto classico, la ora 2:31.00 pm,
aerul cald venind dinspre cearșafuri, unde miroase a dragoste mereu interzisă,
pachetul aproape gol, slim violet senzation, fumatul ucide,
fumul rămas suspendat într-un colț, ca mărturie că tot ce ți se întâmplă este verosimil,
la marginea mesei de sticlă, cutia în țiplă e un album despre noi, colorat în griuri care te apasă,
turkish delight pomegranade, duble roasted wiht chocolate
lângă basilur four seasons autumn tea răspândind un parfum aproape sclerotic,
balerinii rămași la ușă, gata să calce piatra cubică de pe aristide karatzali
unde soarele, la amiază, e un parașutist aterizând forțat pe acoperișuri, pe fațadele încărcate de iederă,
cu mine pășindu-ți pe urme, respirând sacadat, pe gură, ca sinucigașii totdeauna indeciși,
tai spațiul care ne separă, el se supune, tresaltă ușor,
e pregătit pentru un nou război urban, unde nu vedem decât forme din ce în ce mai variate ale unei morți colective,
să ațipesc doar, lumina e gata să se întunece, pot crede că noaptea asta pe care o trecem separat
e un început în care nu vom reuși niciodată să ne ascundem