Moldovă dragă, haide, întoarce-te acasă,
Ai fost destulă vreme plecată prin străini,
Am pus o jimblă caldă și rumenă pe masă,
Și-am invitat la cină prieteni și vecini!

Te-a smuls Ivan din curte, pe când erai copilă,
Erau plecați părinții, la câmp, la secerat,
Te-a siluit sălbatic, pervers și fără milă,
Că era pus pe rele, și-n plus, era și beat.

A vrut să-ți ia și frații, părinții să-i omoare,
Făcea ca toate alea și înjura urât,
Dar au sărit vecinii, cu furci și cu topoare
Și a plecat cu tine, satisfăcut cu-atât.

Te-a dus în tundra rece, departe, în Siberii,
Trăind însingurată, pierdută prin străini.
Să uiți complet căldura și mângâierea verii,
Și să rânești, ca slugă, la reni și la găini.

Cu noi fu soarta, cică, un pic mai milostivă,
Ardealul este bine și harnic, cum îl știi,
Chiar dacă mai sunt unii ce-mproașcă cu salivă,
În general, se-mpacă mai toți ai lui copii.

Oltenia-i tot iute și din necazuri scapă,
Mai iese câte unul ce urlă în pustiu,
Dar încă este dreaptă, chiar dacă unii-o sapă,
Coloana Infinită, în parc, la Târgu Jiu.

Mai greu cu Bucureștiul, că-i copleșit de rele,
E încărcat de trafic, scuipați și bădărani,
Prin parcuri, nu fanfare dau tonul, ci manele,
Dar îl iertăm, că pune pe masă-un pumn de bani.

Hai, fă-ți o bocceluță, și ia autobuzul,
Să nu îți fie teamă de timp, de drum sau cost,
Să iei cu tine rusul, să iei și găgăuzul,
Că și-or găsi și dânșii un oarecare rost.

Să lași acolo grija, necazul și prostia,
Că-avem și-aici destule, să nu crezi c-am scăpat,
Și hai odată-acasă,-napoi în România,
Că ți-am păstrat curată odaia-n care-ai stat!