la un grătar de vreme cinsteam pocalul cu timp
din țâța ta sorbeam eternitatea și
curajul de a fi
eram un păduche pe scalpul cinstirii de dumnezeu,
mergeam pe căi de niciodată
ca pe autostrăzi de carne

liniștea fusese o apă tulburată de nu puteam privi
chipul meu trecut prin bici
sluțeam privirea ta până la
lacrima ce bocea
mortul tiran al gândului