Pisicile pasc verdeața dintre blocuri
Înnobilează cu silueta delicată
Mâzgăliturile de pe perete
Alexandra a fost
Urmată de o inimioară desenată
Cu picioarele
Adolescenței îndrăgostite

Privesc alert în jur!
Este un câmp de luptă aici!
Panica se instalează ușor
și deloc hilar.

Păsărelele nu se mai aud
De la rafalele motocicletelor.
Tancurile pe patru roți
Strivesc și ultimul gazon tăcut
din București.
Copacul cu omizi
Cade necorespunzător
Sub drujba constructorului
de birouri.

Eu
nu mai reușesc
să mă reîndrăgostesc
de viață.

Mi se oferă câmpul de cunoaștere,
Nu cel de luptă,
Însă eu nu mai reușesc să văd decât
Că spațiul unde fericite pasc acum
Pisicile graffiti
Nu va mai fi aici în curând decât o biată parcare.

Îmi amintesc că de câțiva ani atunci
Când citesc cele mai frumoase poezii
Din lume, nu visez noaptea decât
Flăcările Alexandriei și uitarea.

Momentul cu pisicile observate doar de mine,
Pisicile la care m-am gândit intens pentru câteva secunde
Nu vor fi înregistrate în nicio carte de istorie.
Nu vor împodobi nicio autobiografie, oricât de detaliată!

Sunt strivit de un moment pierdut memoriei...
Deci inexistent. Cogito ergo sum.

Hai să facem așa: Despre tine e cogito.
Despre mine e ergo. Despre noi e...

Și pisicile au dispărut până să mă dezmeticesc
Din fragmentele beției înghețate
Printre blocuri au rămas doar păsărelele
Și pensionarii visători la pensie
Și în cele nu mai mult de 3
Secunde
De liniște deplină și miraculoasă
Am știut cine sunt
Și am uitat
Din nou