Doar nisipul din trup l-am păstrat
într-o clepsidră de sticlă cu nervuri colorate,

restul l-am aruncat în apele de unde bea curcubeul,
perle nu mai port în gând, șlefuiesc în cuvinte
pe care le rânduiesc după silabele sunătoare,
le aud prin somn de la cocoșii dimineții
ce sparg prin cântecul lor întunericul.

Semne-n tăieturi pe coaja verde a unui făgui
Se lasă drumului moștenire ca nume
ce-l poartă mulți oameni.

Cred că...

Nu a găsit alt mod de a rămâne
o frântură de timp cât crește copacul
cu scrisul până la înălțimea vederii.

Lumina trece pe drum și pietrele așteaptă
nemurirea.