Poezia nu e o decizie subtilă

De a scrie într-un passe-par-tout
Nici de a urmări norul din pictura
Abstractă a socotelilor de Paști,
E tocmai virulența furtunii apăsătoare
Și imprevizibilă,
E albastrul intens, indigoul lui Chagall
E lacrima căzută pe geamul închis de suferințe
Când gura se arcuește în jos
Iar fața stă lipită de tabloul viu,
E scoica ce o asculți cum vuiește.
Deciziile rămân undeva în urmă,
Iar ochiul se transformă într-o gaură neagră
Minusculă- ca o pupilă veșnică-
Cu conturul mișcător.
Dar uită-mă într-o pată de cerneală
Să știu că tu ești.

Bianca Marcovici