"Cât trăiești, bei"
(Kayyâm)
Kayyâm, în dimineațile de vară
ajunge să ai o petală în gură,
lumina grădinilor
ne îmbată mai tare decât vinul tău
pe care noi nu-l vom bea.
După ține, am băut
în alte bodegi.
Ne era gâtlejul plin de purpura
vinurile noastre occidentale,
o, bunul meu prieten, persan melodios.
Dar dulcea-ți copilărie de filozof
e-ntr-adevăr un dar fără preț.
Ai păstrat lumea
printre neguri și depărtări siderale.
Ai izbutit să irizezi
de primordiale curiozități
umbra vieții.
Acolo unde totul nu era decât
o deznădăjduită certitudine,
ai pus întrebări,
ai propus soluții și totul apoi s-a-ncheiat.
Și când nu asprimea
făpturii lui Dumnezeu
tăinuită ție cu pietate
ci carnea ta ostenită
te înviora,
din acea nemulțumire obscură și slabă
se năștea grația unui ritm.
din călătoria umană
ai eludat astfel
premizele fatale,
încredințat că nu le cunoști
și crezând că trebuie să le cauți.
Și aceasta era vinul cel bun,
Kayyam.
Binevoitor cu ține
zeul îți oferă această băutură de-amăgiri
era norocul
și cântecul tău.
Și cupa ți-o închinai trandafirilor
de pe surâzătorul tău mormânt
fără să bănuiești, o temerarule,
că viața ta și era
un cimitir înflorit.