ce păsări Doamne, zboară, cu pene de oxid?
și timpul iau sub aripi și-l duc pe-același drum
că ploile de toamnă pe rând se sinucid
de-atâta întrebare de ce de când de cum

îmbrac armuri și zale dar tot nu-s apărat
o rană izbucnește și sângele coboară
zeflemitor și mândru ca un aristocrat
cui să mă rog prieteni? și pentru-a câta oară?

ce păsări, Doamne, zboară și timpul e la fel
de fraged în clepsidra de șapte ori întoarsă
așa cum stau degeaba soldat lângă drapel
de mii și mii de clipe suport aceeași farsă

cu degete albastre apăs grăbit pe tast
atura gravă și moale ca o stofă
aș mai fi scris în fugă ceva entuziast
dar ceasul se oprește în cea din urmă strofă