visele sunt ca o încăpere pe care
să o sorbi cu ochii până trec
ca o izbire de priviri care te miri
de ce a început, cum a trecut
dar visele chiar și urâte sunt
și o binecuvântare că îți estompează
amintirile cu praf pe ele
se rotesc ca un dans încercând
să stea mereu cu fața
spre curenții calzi care se scurg
din ochi și udă verdele sufletului
la sfârșit visezi zmeura câmpului
cu rădăcini aurifere din pești zburători
iar spre dimineață te cufunzi în altul
cu dans de vinil
ca-ntr-un vers rotatil
valsează prin flori de crin
având leacuri de suspin
și urmează un zece, sfert, jumătat'
de oră de împăcare sufletească
până la trezire cu ochii pe fereastră
și ce păcat că unele merită ținute minte
dar zboară
lăsându-ți o aripioară