Înmormântez secunda în clipa următoare,
A început să doară adânc în mine crucea,
Amorezat de lună, un zor în mine-aduce-a
Gheenei adâncire sub Plai de vânătoare.
Un neuron mai moare în lupta mea cu zorii,
Căci luptă-mi este ziua la umbra cea de an
Și timpul trece-ntruna în spații derizorii,
S-aduc de demâncare e jind cotidian.
Asfaltul se topește ținând sub soare pas
Din urma răzvrătirii, ce-am dus mereu în soartă,
Murim, văzând cu viață nisipul ce-a rămas
În liniștea clepsidrei, fiirea de ne-o poartă.
Trăim mânjiți pe buze de-a timpului untură,
Murim vrăjiți de muze în liniștei montură.