fiecare om o peșteră
un monstru zgârie pereții
să nu-i fie urât
desenează ce crede el că
înseamnă singurătatea
sub alte chipuri cioplite
din propriul chip
brut adună bețe și le ordonează
după dimensiuni
așa a învățat să-și asocieze vârsta a împărțit-o
în ani luni și zile
bătăile inimii le-a numit secunde
și a inventat pustnicia rol de invidiat
plictisit de întuneric s-a făcut foc și
pară lumina dinlăuntru a atras alți
sălbatici cum le era frică
au stat deoparte în peșterile lor
de liniște
se aude doar zgârierea în piatră semn că
în fiecare monstru există cineva
care face lucrurile să meargă dincolo de
singurătatea asta șâșâie o stalactită
face lucrări de întreținere