atâta așteptare am răsfoit
până ni s-au atins pupilele mulțime de vieți și-au lăsat colbul
în pielea veșniciilor noastre de o clipă
ne privim depărtările-n ochi și râdem până le topim
arsurile
copii cu oasele moi mergem de-a bușilea
prin tuneluri privirile sunt pline până la refuz de cețuri
să găsească intersecția înălțării
inima a trebuit să foreze în granitul arterelor
am dizolvat sub lupă trădări împachetate frumos în staniolul
comunelor îmbrățișări

între noi bat sulfurice vânturi îndoiala crapă
vinețiu pietrele cubice ale drumului

rătăciți de propria noastră identitate există șansa
(mai mult decât probabilă)
să ne și înecăm într-un miracol fără să fim prezenți
camera sacră a cordului unic
a fost atât de aproape să oprească iureșul plecărilor sângerii
revelația n-a fost dusă până la capăt umerii s-au frânt
sub povară lumina nu-și poate măsura dimensiunea și greutatea
în rana creației

chipul cu infinitul răpus în fiece clipă
m-a urmărit din geana furtunii ca o memorie reprimată
o bulă de antimaterie
scoate spațiul albului strălucitor din oasele mătuite de efemer
tu mă poți urma dezgolit de gânduri
împăduresc sinapsele albastre
doar semințele rugului în care ne-am aruncat orbitele goale
poate să nască phoenicși din colțurile
în care sistematic ne-am rătăcit

poate și coastele fragile ale iubirilor în care am murit
cu semințele mărului în pântec

viscole smerite căptușesc însetarea mai înalt de stele
căutările fac borte-n abis

pe tine nu te-am găsit
doar piroanele purtau rugina păcatului
ca pe-o coroană