tăiș de săbii rostul vremii este
miroși a un poem făcut pe fugă
la care doar zădărnicia-i slugă
cu ochii lui va trece-alene peste

în templul firii timpul nu te-ndrugă
penița ta nu duce-n veacuri veste
e doar aceeași, cu alt bor, poveste
a lumânării ce se stinge-n rugă

sunt os din cei ce stăpânesc nimicul
și-s de pe-acum în rigă îmbrăcat
dar nu mă cred cuvântului buricul

pe-un bol de sticlă spartă sunt urcat
la poarta mea în hălci de verb stă dricul,
m-așteaptă pe când fi-voi de-aruncat