străduințele mele de a nu înnopta dimineața sunt un zadar
după atâta sânge de crist nu mă pot dizloca din perne
să-ți aduc la pat cafeaua cu habar
ochii tăi -în mine două lanterne-
spre a-mi arăta
mă trec puțin pragul punții din noaptea nunții

nu sunt mort sunt doar prea viu
călare pe al cuvântului bidiviu te scriu
iubito, sicriu
de taină

în tine îmi îngrop a misterului haină
și umblu dezbrăcat de mine
cel puțin de învelișul exterior
umblu-n piept la tine pe coridor și-mi pare că mor
cu fiecare literă
ce o așez pe a ta piele pergament
ca pe un tatuaj fără întoarcere

sunt printre sunții ce au trecut pragul punții