mi-am revăzut oasele agățate pe sfoară
la soarele galben spre a se usca
din primăvară-n primăvară
dar in toamna cerul peste ele plangea

mi-am strâns oasele cu oasele brațelor mele
și le-am adunat dându-le adăpost
întinzând peste ele o manta din piele
le-am dat pe ăst pământ în rost

și n-au putrezit oasele mele
nu s-au pierdut răsfirate în țărână
ci presărate cu pulbere de stele
s-au încăpățânat unite să rămână

și-un os al meu se-apucă să scrie
scrijelind cu-ncăpățânare în stâncă
și din stăruința sa de-a fi viu o poezie
s-a rupt din osul ce cuvântă