Noi, oameni fluvii
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzînd în apele noastre adînci
atîtea contradicții, atîta viață și atîta moarte,
rămînînd puternici și atunci cînd ne sfărîmăm în cataracte,
și atunci cînd ne prefacem în mlaștini.

Mlaștini sau torente, purtăm în noi viața
tulbure de nămoluri, sau limpede, iar uneori
zdrobită de stînci,
atît de zdrobită, încît pare pierdută pentru totdeauna,
dar noi, oamenii fluvii,
ne adumăm iarăși din noi înșine, din abisurile noastre,
și pornim mai departe
rostogolind între maluri de lut
sămînța suferinței și a bucuriei.

Noi, care ne despletim deznădejdea pe cinci continente
și ducem pe umerii noștri popoare de corăbii
ne fărîmăm oasele de stînci
sau cădem în nămolurile din adîncul nostru,
mînînd mereu cadavre spre mare,
noi, oamenii fluvii,
entuziaști și triști
și plini de contradicții.