Cu sufletul
în închisoare

trist

și ars
de soarele zăbrelelor

și ud
de mucegaiul zidurilor,

în foame,
urzici ți-au dat,

în sete,
oțet pe buze au picurat,

sare
din lacrima ochilor Þi-ai luat.

Ne-ai învățat
Iubirea s-o luăm
din amar și acru,
s-o simțim
adânc, smerit
din vânturarea
peste chip
a “pișcăturilor”
pline de venin.

Și a trecut o zi
și dormi
în pat de rogojini…

Aștept

Lumina cea divină
să-mi umple Calea către Tine.

Îți mulțumesc !