Stau singur pe podeaua rece
cu fălcile-ncleștate în suflet,
sperând că acest coșmar va trece.
Ce groaznică singurătate
mă înconjoară ca o haită
de lupi flămânzi de orice bucurii.
Chipul tău, vesel și deformat,
îmi strivește ultimele gânduri,
mă ațintește pe podeaua udă.
Parcă vrea să-mi smulgă viața,
s-o atârne pe perete
ca trofeu.
Sunt frânt, ostenit de-atâta zbuciumare,
de-atâtea pietre aruncate-n sufletul meu...
...abandonez, mă las pradă tuturor:
singurătății, chipului tău, gândurilor mele...