sunt un sac ticsit de oase, de lacrimi de doruri și închipuiri
și tânjesc să mă întorc înapoi în țărână
să mă fac iar pom
și să-mi înfing adânc rădăcinile pe sub morminte,
să caut din nou începutul,
să mă nasc din nou în chinuri cumplite,
să trăiesc, să sufăr și să iubesc cu ardoare clipele de amărăciune

însă lumea îmi pare mai largă decât pot eu să cuprind
și atunci, mă înalț desupra mărilor și îmbrățișez apele cu privirea
apoi mă arunc în voia talazurilor, plutind până când
pământuri noi se ivesc