Casa veche parcă pică,
și pare mai mică,
curtea, cândva plină de noi,
acum, pomi netunși,
buruieni și noroi.
Cotețe și grajduri,
fremătau de viață,
cu cai, vaci, rațe, găini,
azi goale, năpădite de ciulini.
De la câine
nici sârma n-a mai rezistat,
au luat-o căutătorii de fier vechi
de la margine de sat.
Tata, care ne hrănea și bătea,
este un rug de mure
ce peste tot se-ntinde
și curtea o cuprinde.
Nici acum nu ne răsfață,
ne îndulcește,
dar ne înțeapă și ne agață.
Mama, ne alinta și păzea,
azi un tei plin de arome,
ne liniștește și adoarme.
Cele trei surori,
cândva ca niște flori,
ale părinților fructe,
se-ntânlesc doar să se-nfrunte.
Fratele, mai mult lipsă,
atunci ca și acum,
preocupat îndeosebi
de alcool și de fum.
Cât despre mine?
Aș vrea să dorm,
oricât de mult,
să nu mai pot
durerea lumii s-ascult,
să visez cum viața noastră
o ia de la început.