Se-aude marea ca un tren mărfar
împins și tras de țărm și pescăruși.
Te țin, iubito,-n brațe, ca pe-un far,
trasând sub valuri șine de arcuș.

Miroase-n sus a pâine de nisip
din aburii ce-și plâng locomotiva.
Mai stai să pescuiești în al meu chip
cu sufletu-ți în rugă ca ogiva!

Să prindem orizontul vag în dinți
rânjind la lună ca la aparat.
Grăbește pasul, trenule, ce-alinți
orașul tău în porturi descălțat!