Doamne
nu am să las pe nimeni să bea sake din rănile mele
ci doar ceai de mușețel

au trecut câțiva ani de la decapitare
cum să mai găsesc Capul Bunei Speranțe când eu rătăcesc ca un călăreț fără cap
oasele astea îmi sunt atât de bătrâne încât abia le mai urnesc din loc în loc din prăpastie în prăpastie
plosca e aproape goală iar hotarul deșertului e un sprinter mult mai bun ca mine

sunt lucruri pe care mi le-ai dat fără să le cer
te rog să îți iei înapoi spațiul gol dintre degetele mele
să nu ajung un om monden al cărui cosciug va fi prea strâmt pentru propriile oase
dar nu și pentru inimă

prelungirea sufletului meu e privirea pe care o țin întotdeauna sus
ca un steag care Te înțeapă în tălpi și nu am să las pe nimeni să îndrăznească
să îmi umple buzunarele cu pietre pentru că nu am de gând
să sfârșesc în râul de întuneric al nimănui

Doamne
dacă nu știi ce e vuietul acela care schimbă lumi
vuietul acela de Invincibila Armada
e inima mea Doamne
e sângele meu