Chipuri și cuvinte-mi spulberă privirea.
Ochii-mi par de foc, focu-i ca de gheață;
ziua-mi pare noapte, noaptea mi-e iubirea
la lumina zilei nu mai este viață

Să privesc trecutul ce s-a spulberat
în negura istoriei negrăite încă...?
Mă gândesc acuma ce mare păcat
c-am fost aruncați în mlaștini de pe stâncă.

Nu ne știm trecutul cum ar trebui;
nu ne știm strămoșii care au luptat
și atuncea oare cum putem iubi
viitoru-acesta ce pare-ndepărtat.

Ne credem avansați, ne credem știutori,
ne dăm păreri deșarte în toate, peste tot.
Ah, prin șirea spinării-mi trec acum fiori...
Să privesc trecutul, de rușine, eu nu pot.

"Vă ordon, treceți Prutul!" striga cineva
în zelul de-a întregii patria sfărmată
și zeci de mii au murit atuncea.
Și noi acum privim nepăsători și iată

cum Bucovina noastră stă fără sprijin;
cum Basarabia este spulberată!
Iar Cetatea Albă, Tighina și Hotin
strigă într-un glas: "Veniți fraților, odată!"

Să strigăm într-un glas: "Unire!"
Ca și părinții noștrii să avem același zel.
Să ne trezim pe veci din astă amorțire
și-mbrățișați cu toții să privim spre cer.