La o mică mănăstire
Cu un stareț priceput,
Nimeri și un călugăr
Ce lungi drumuri a bătut.

Căuta un loc anume,
Și-l află într-un sfârșit;
Aici, doar la rugăciune
Și la masă fu zărit.

Doar odat’, chemat la muncă,
Vrednic obștii a-i sluji,
El răspunse: “ Mi-e poruncă
Să mă rog întreaga zi”.

Auzind așa, atunce,
Starețul cel cu măsură
Nu-l chemă să mai mănânce
Nici măcar o-mbucătură.

Numai foamea, ce-l sleise,
Din chilie-l scoase-afară
Pe călugăr, care zise:
“- Ați uitat de mine iară?”

“- N-am uitat, au cum se poate
Să uităm pe-un frate care
Rugă a voit, din toate -
Noi, și trudă și mâncare?”