când m-am trezit purtam o brățară cu steaua lui david
nici nu am reușit să îmi fac ochii mari să îți mulțumesc ce transfer
o mai păstrez încă nu am aruncat-o
noi doi suntem o dihotomie ca aceea n'est-ce pas mon amour
cu rănile trebuie să ne obișnuim unora chiar le place să ni le vadă
trebuie să îți iubești rănile ni se spune și ni se promite împărăția cerului
îndemnându-ne să întindem și celălalt obraz
mă uit cu neîncredere
maestre
sărută-mă pe buze
promit să adorm înapoi să nu te visez ia-ți brățara
ești liber
sunt liberă
pe unde am voie să trec doamnă pe unde am voie să trec domnule
ce lume
ce măști
vai și acum au să vină să ne ceară câte o porție de singurătate
precum puștimea de cartier mișunând pe lângă tom sawyer
negociind cu șobolani morți
să zugrăvească și ei cât de cât în locul acestuia gardul
pufnesc
stau cu mâinile încrucișate spui că plouă ce dacă plouă
și trupul mi s-a lipit jenant așa de albul topit al bluzei
continuă-ți drumul
nu sunt un zid
mă uit insistent la o baltă
există orașe cu gropi de toate formele în asfalt
ca să adune acolo frunze de toate culorile
tablouri care se fac singure
plutesc
mă uit și aștept autograful
am trecut și eu pe aici mon chéri
și poate că voi mai trece
pour te dire