Au fost odată, ca într-o poveste
în țară multe sate romînești,
purtau bărbații caii de căpestre
sub roua revărsărilor cerești.


Amiroseau a izmă și sulfină
grădinile, cerdacele, și-n case
nevestele se îngrijau de smirnă
la-mpodobirea Maicii Cuvioase.


Cîte-un bătrîn ședea pe curmătură
cu bete înfășurate peste ie,
dintr-o sobornicească învățătură
privea cum rugineau frunzele-n vie.


Smerite mume frămîntau pe cîrpătoare
floarea făinii din prinosul mîinii,
se-ndestulase laptele-n ulcioare
și în ogrăzi se scuturau salcîmii.


Cinsteau pămîntul, vetrele, altare
îngenuncheau la vremea rugăciunii,
într-o Dumnezeească sărbătoare
se întîlneau în Duh cu Serafimii.


Au fost odată, ca intr-o poveste
în țară multe sate romînești,
de unde mai sosea cîte o veste
din Harul Proniei Cerești.