Avut-am iarăși o făclie
Ea arde ca focul uitatelor scrieri
Cine mai poate aduce aminte
Ce vremuri,ce strofe,ce gânduri?

Șed în coliba mea albastră
În lumea cenușie
Și mă cuprinde dorul de-acasă...
Ce casă,ce murmur,ce viață
M-apasă, mă-ndeamnă să scriu?

O veștedă frunză uscată, mai lasă-mi
O viață în față să am chiar și Eu.
Dar cine mai ia seamă in lume mereu
De lemnul,de focul,de apa, de vântul;
Ce mână in lună cugetul tău?

Pe foaia uscată-mi aștern acum gândul
E gândul ce zboară spre tine acum,
Mai lasă-i o clipă, să te audă spunân-i
Logosul vremurilor trăite de voi,
Nu e departe nici ziua, nici ora ori clipa
Când întrupându-l, înțelege-l-vom noi.