Ai vrea să tac de vei pleca,
Să-mi țin reproșurile-n frâie?
Să mă abțin, când sufletu-mi ar vrea
Atâtea lucruri să-ti mai spuie.
Nimic să spun, in clipa aceea?
Să nu-mi auzi regretele bătrâne,
Să-mi fie gura mută, mintea grea,
Ca să nu simți durerea
Ce-n glas o să-mi răsune?
Vrei să pretinzi că n-aș fi fost
Prin gândul tău, nici in secunde,
Și anii scurși sunt fără rost,
Urzind doar amintiri plăpânde?
Să tac, îmi spui,
Când te privesc plecând.
Să sting lumina-n ochii-mi reci și goi?
Tu ai plecat întâi
Și m-ai lăsat murind,
Călcând adânc pe-un suflet surd
Cu pași copleșitori, opaci.
E prea târziu acum să nu vrei să m-auzi!
Privește înapoi, de ai curaj...
Și taci!