(mi-e teamă că merele o să putrezească
pământul e mult mai greu dacă uiți merele în saci de rafie
și gândul îți fuge la pisoii ăia portocalii înecați la marginea satului
eu văd oameni plutind pe o mare pitică
printre ei miliarde și un pic de mere
de parcă i-ar ține de mâini sau ar face pod între ei
aud cum se lovește mărul roșu de mărul verde
mărul galben de umărul ros
sunetul acesta îmi amintește de liniștea morților
de pielea ta albă și buzele reci când îmi vorbeai despre
nebunia de a fi mut paralizat sau pur și simplu plecat
e clipocitul ochilor tăi atunci când pleoapele se înmulțesc
ca iepurii și îmi astupă camera cu tot cu măsuță de scris și calmante
și din nou
mi-e teamă că merele o să putrezească în saci de rafie înnodați
ca niște pisoi aruncați într-o baltă
pământul o să fie mai greu
n-o să mai leviteze n-o să mai leviteze
deloc)

I - luni

pești zburători cu aripioare de f-22 raptor
pești kamikaze în părul tău curgător
sunt toate mișcările mele

luni îți vorbeam despre arta războiului
despre cum îți desenam pe piele tot felul de răni
de parcă în tine ar fi milioane de kilometri de la gleznă la gât
de la umărul drept la umărul stâng
luni îți tot vorbeam despre cum s-au fisurat toate vasele
și tu ești o mare pitică în care apa își învață undele

ca și cum căluți de apă fosforescenți și-ar trage trăsura spre capăt

îți spun dilara, te depărtezi
rănile noastre sunt în coridă se adâncesc prin pielea taurului negru
sângele e doar intensitatea durerii în soare mi-ai spune pe o limbă germanică
rece până când lumea s-ar insinua între noi ca o pânză deasă de molii
să ne bruieze mesajele să ne astupe canalele

luni nu ți-am spus niciodată că ți-am acoperit cerul cu o pătură de păsări mici
că a prins rod fiecare pom din livadă și am îmbrăcat merele în fustele tale
nici că am aruncat de pe cea mai înaltă creastă toți viermii din lume

cândva or să-ți cadă în palme toți fluturi
ai fi un copil să crezi că dilara e moartă

II – marți

..................................................................