privesc spre fereastră
dincolo,
în sala de operație
cineva îmi amputează sufletul
toată greutatea lumii apasă în pereții cavou
latră durerea
din varul cel stins cu lacrima nopții
clovnul
râde amar prin culorile prelinse
și joacă barbut
pe zâmbetele de la casa de amanet
cheia i-a dat-o lui Dumnezeu
dar el e acum în pauză de masă