Trece viața, trec cu ea, gânduri pline de'nțelesuri,
De sunt orb privind la ele, mă învăluiesc eresuri.
O ființă de păcat, zămislită din greșeală,
Este omul trecător, stăpânit de îndoială.

Ură, lacrimi, răzbunare, dureroase amintiri,
Fioroasă'mbrătișare, fericire și iubiri,
Bucurii gălăgioase, tăcute vor înceta
Când va smulge crunt din mine, nesfârșirea, carnea mea.

De aleg să las în urma, cum e râul pe pământ,
Albie adâncă'n oameni, voi avea flori pe mormânt
Drag cioban care din fluier răspândeam sunete calde,
Vor înconjura mioare cu lacrimi ca să mă scalde.

Ascuțit tăiș sinistru e-al uitării rece vânt,
Apărat voi fi de scutul, care îl creez iubind.
Voi fi'n calea veșniciei, zgâriat semn pe o piatră,
Dar în inimi voi fi om, poezie, voi fi artă.