Iubita mea când ai plecat,
Norii negri s-au lăsat,
Și de-atunci plouă întruna,
Nu vad stele și nici luna.

Floricica din fereastră
S-a uscat tăcută'n glastră,
Doar o frunzuliță-i verde
A speranței ce se pierde.

Pe un soclu de statuie
Versul meu vrea sa te suie
Că ai inima de piatră,
Dar îmi ești ca focu'n vatră.

Te-am ales din multe lumi,
Timpul meu să îl consumi,
Ai plecat, am zis că'i glumă
Și-acum clipa ma consumă.

De cineva s-ar uita
Adânc în inima mea
Ar găsi un cimitir,
Și-a iubirilor martir.

O sa-mi fie loc de vis,
Luminiș de paradis,
Poiană necercetată,
Unde ești tu îngropată.

În dureri de iubiri moarte
Te împing în gând departe,
Printre firele cărunte,
Pe sub cuta de pe frunte.