E frig, e viscol cu aripi reci de îngeri căzuți din dragoste.
Și poate că și în sufletul tău e la fel.
Nu știu!
EU, m-am ascuns în flori de gheață
să te privesc în tăcere cum te stingi ca o lumânare la geam.
Zâmbetul tău, mă face să-mi simt sufletul altfel:
O scrumieră în care s-au stins prea multe țigări.
Și trupul, pielea mea,e a unui șarpe, fără culoare, fără umbră.

Totul a ars!
Cenușa în care călcăm, e a îngerilor căzuți de frig,
din dragoste neîmplinită.

În genunchi scormonesc după a mea dorință și-ți calc pe urme.
Simt ce-ai simțit și tu.
Încet-încet, tu vei țipa, cum țipă lumina...
Numai pe întuneric.