nopțile acestea
ca niște labirinturi
din care ți se pare
că nu se mai poate ieși

cârtițele îndoielilor
săpând peste tot
tuneluri orbitoare
care nu duc nicăieri

de unde
nu te alegi până la urmă
decât cu rigoarea propriei neființe
după ce dimineața
te-a obligat atâta vreme
să o iei mereu de la capăt
până când pare că s-ar fi plictisit
subit și iremediabil
dezicându-se dintr-odată de sine
dezicându-se de tine