Iluzia mi-e hrană în hamul ce mă leagă
La greul car din care dă bice nenorocul,
Și-am vânătăi pe suflet primite-n echivocul
Unei trăiri amare, de dragoste beteagă.

Îmi duc povara stoic, ca un catâr de mină,
Anost străbat șoseaua destinelor deșarte,
Nefericirea-mi trag cu mine mai departe,
Spre marea peste care pulsează o lumină.

Se-ntrec pe lângă mine destine în viteză,
Mugind motoare stranii să suie-n piedestaluri,
Și nu știu de ce-aleargă la ale mării valuri,
Cănd totul se termină acolo, pe faleză.