Mă las cuprinsă de tristețe
Și ochii mi-i închid în gând,
Mă inundă glasuri săltărețe,
Sunt ani, iubite, de când plâng.

De-atâtea ori privesc în urmă
Ademenită de trecut...
Simt gustul tău plutind în umbră!
De ani, iubite, te-am pierdut.

Mi-i gura stearpă, fără sunet
Și sufletul mi-am omorât!
În zori, iubite, eu mă-ntunec,
De-atâția ani, de când te-ai dus.

Tânjesc să-ți mai aud o șoaptă,
Să-ți sorb căldura în amurg.
Iubite-ai inimă de piatră?
Câți ani voi mai avea să plâng?