E toamna filă de ceaslov din care
învață paseri dor de depărtare...


În veștede tapeturi, jos, în vale,
și codrul, și dumbrava-s strane goale


Doar unul singur cântu-și mai petrece,
neostenitul cantor, vântul rece


În sure-odăjdii cerul se-nveșmântă
și toarnă-n ploaie mir și apă sfântă...


Cum carele-ncărcate vin voios,
câte-un țăran smerit dă clopul jos


Pe frunți le curge ploaia-a miluire
și-n zâmbet le umple osârdnica fire -


Prin beci, cămară,-n palidă lumină,
din saci și coșuri, roadele se-nchină


E toamna prag tăinuitor al vremii,
catapeteasmă înspre pacea iernii...