„am pășit pe aleea cu oase uscate de vremuri
într-o țeastă mi-am turnat apă și am băut
mi-am șters bărbia cu părul unui scalp atîrnat într-un cui
și a fost bine”

cineva mă privea
arșiță suflarea în ceafă
și imaginea pe care instinctiv o cream
printre oase uscate
e penibil îmi ziceam e penibil să ating colbul
să respir
am luat o pană de corb
am smuls-o de pe un leș proaspăt
am așezat praful de unde suflarea l-a spulberat

un tub lung din care placenta ieșea precum o placentă vie
ce dădea în afară priviri
mi-am lipit ochiul
și profunzimea...

pășeam pe aleea cu oase uscate de vreme
mă sprijineam în femur
și pășeam