toamnă în pământ în carosabil în fiecare
pavea din pielea orașului până și
filmul comunității noastre de toate zilele
derula oameni îngălbeniți
cu nuanțe de ruginiu pe margini și roșu în piept
se veștejeau încet încet

din pomul lui Dumnezeu primii cădeau bătrânii
apoi copiii și tocmai la urmă floarea maturității
îngenunchea pe marginea sicriului
orașul îi bocea la poarta unui cimitir imaginar
țipete spintecau autostrada plină de trupuri
copiii mureau bătrânii mureau flora matură
se lăsa pieziș pe moarte semn că a plecat puternică

era toamnă și poetul încolțea obraznic dintr-o glastră
singur pe un pervaz zâmbea diavolic
la cimitirul de afară

din coada ochiului încă îi picură prima poezie