Serbez cu ochii zări îndepărtate
Și aș zbura, dar n-am aripi. Dezastrul
E că-n amurg nu pot atinge astrul
Ce stins coboară în captivitate.

Se-nalță luna. S-a umplut albastrul
Cu mii de stele de poeți curtate
Ce le așază după moft în carte
Și își ridică tot din ele castrul.

Adesea parcă nu găsești cuvinte
Tanit s-o lauzi, dar să-l plângi pe Ra.
De dimineață îți aduci aminte,

De roua ce o liniște era.
Frumoasă-i noaptea, da'n îmbrăcăminte
De soare blând mă văd elibera.